Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la Poliţia de Frontieră Română

În perioada 10-13 aprilie 2016, o delegaţie a Gărzii de Coastă din Republica Turcia, condusă de şeful instituţiei, domnul viceamiral Hakan ÜSTEM, a efectuat o vizită oficială în România, la invitația conducerii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.

Delegaţia Gărzii de Coastă din Turcia a avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul general de poliţie Ioan BUDA, unde au discutat aspecte legate de dezvoltarea relaţiilor de cooperare existente între cele două autorităţi de frontieră, precum şi teme comune de interes privind combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în regiunea Mării Negre.

Pe parcursul vizitei oficiale autorităţile de frontieră din cele două țări au avut mai multe întâlniri în cadrul cărora au realizat o analiză a activităţilor desfăşurate în comun în anul 2015 şi au fost discutate noi proiecte de cooperare romano-turcă pe probleme de de actulaitate în domeniu.

Astfel, cele două delegaţii au stabilit concret modalităţile de cooperare în lupta împotriva migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere, prin semnarea Planului bilateral de implementare România (I.G.P.F.) – Republica Turcia (Garda de Coastă) pentru anul 2016.

Totodată, oficialii turci, însoțiți de o delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, s-au deplasat la Constanţa, pentru a vizita Sistemul integrat complex de observare, supraveghere şi control al traficului la Marea Neagră (SCOMAR). De asemenea, vizita a inclus şi o deplasare în portul Constanţa unde este ancorată nava „Ştefan cel Mare” a P.F.R., care s-a întors recent dintr-o misiune Frontex în Marea Mediterană.

Cu aceasta ocazie, au fost prezentate activităţile desfăşurate de poliţiştii de frontieră din zona de responsabilitate a Gărzii de Coastă, dotările Poliţiei de Frontieră pe linie de mobilitate navală, precum şi acţiunile întreprinse în vederea securizării frontierelor maritime.

Întâlnirea demonstrează voinţa celor două părţi de a continua şi intensifica relaţiile de colaborare dintre autorităţile de frontieră din România şi Turcia şi, de asemenea, de a acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii la Marea Neagră.

  • Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la
  • Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la
  • Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la
  • Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la
  • Şeful Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită la

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe